NU, epilarea cu laser, denumită și fotoepilare, este o procedură medicală cu o istorie de peste 30 de ani.

După numeroase experimente, s-a concluzionat că procedura este eficientă iar riscurile sale sunt minime, aprobându-se utilizarea sa în rândul populaţiei generale. Cu timpul, laserele au devenit mai performante, astfel că procedura poate fi realizată în siguranţă indiferent de culoarea pielii, numărul necesar de ședinţe s-a redus, iar tratamentul a devenit accesibil oricui.

În condiţiile în care tratamentul laser este efectuat de personal bine pregătit, iar pacientul respectă indicaţiile de îngrijire a pielii dinainte și de după ședinţă, efectele nedorite sunt rare și minime (arsurile superficiale, apariţia de vezicule, depigmentarea sau pigmentarea în exces a pielii). Chiar și aceste rar întâlnite efecte adverse sunt temporare, pielea revenind la normal în câteva săptămâni. Ușoară înroșire și umflare a pielii din jurul firelor de păr imediat după ședinţă este normală și indică faptul că tratamentul a fost eficient, urmând ca acestea să dispară de la sine în cel mult 48 de ore.

În cei peste 30 de ani de utilizare a laserelor în scop medical nu s-au întâlnit efecte adverse pe termen lung. Lumina infraroșie emisă de laserele pentru epilare nu produce modificări la nivelul celulelor pielii și al ADN-ului precum o fac lumina ultravioletă emisă de soare sau radiaţiile X, astfel că nu există riscul de apariţie a tumorilor cutanate, fapt demonstrat de numeroase studii medicale. Raza luminoasă pătrunde doar câţiva milimetri în profunzimea pielii, până la nivelul rădăcinii firului de păr, astfel că nu există niciun fel de efect asupra ţesuturilor mai profunde sau a organelor interne.

Epilarea Laser nu este periculoasă pentru sănătate

În concluzie, tratamentul laser de îndepărtare a părului nedorit NU ESTE PERICULOS, nu pune sănătatea pielii sau a organismului.